//Testimoniale
Testimoniale 2016-12-30T14:03:08+00:00

Prof. Dr. STAMATIN Maria, Iasi

STAMATINAsociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie este o inițiativă lăudabilă a câtorva îndrăzneți medici de familie cu practică pediatrică, confruntați cu paucitatea informațiilor din domeniul în care își desfășoară activitatea. Acțiunile curajoase de tipul campaniei Cutia Bucuriei de Crăciun sunt martore ale seriozității acestei asociații, care, deși înființată de puțin timp, are planuri mari pentru viitor.

Desfășurată în centrul României, într-un încântător cadru natural, ediția inaugurală a Conferinței Naționale a AREPMF a adunat un număr impresionant de participanți, medici de familie din toate colțurile țării, dornici să discute, să se cunoască și să cunoască ultimele noutăți din domeniul pediatriei, dar și probleme de practică pediatrică la nivelul cabinetului. Interesul deosebit generat de manifestare s-a resimțit în permanență prin numărul constant crescut de participanți prezenți la lucrări încă de la orele dimineții până seara târziu.

Organizată de o mână de oameni inimoși, manifestarea de la Sinaia a strâns într-un cadru prietenos profesori de renume, corifei ai pediatriei românești și practicieni cu experiență, dornici să împărtășească atât noțiuni teoretice, cât și repere practice și medico-legale. Un element de noutate a fost adus de seminariile de tip ”meet the expert”, organizate într-un cadru mai informal, care au generat numeroase dezbateri și controverse amicale.

Felicit comitetul de organizare a primei ediții a Conferinței AREPMF, urându-le succes în toate proiectele, putere de muncă pentru organizarea unor evenimente cel puțin la fel de răsunătoare și avertizându-i în același timp că trebuie să se mențină la înălțimea ștachetei pe care ei inșiși au stabilit-o!

Dr. UDRESCU Mihaela, medic familie – Bucuresti

33. UdrescuConferinta de la Sinaia a avut un palier ofertant de informatii medicale sustinute de nume mari ale pediatriei romanesti.

Cu sectiuni ambitioase dedicate medicilor dar si asistentilor medicali, sesiune cu postere, sectiunea “Meet the expert” sustinuta in mod exemplar de dl. Prof. Dr. Coriolan Ulmeanu – Bucuresti si dna dr. Adriana Cosmescu – Iasi, sectiuni interdisciplinare pe probleme legale, sociale, aspecte etice, de comunicare ce vizeaza copilul, evenimentul  a venit in intampinarea dorintelor participantilor care au fost prezenti in numar mare la lucrari.

Se pare ca reusita evenimentului s-a datorat faptului  ca organizatorii, medici de familie cu practica pediatrica, au intuit exact cererea in acest moment a colegilor din acest segment aparte.

Cand lucrurile se nasc in mod natural, din pasiune si evolutia lor este fireasca. Tot asa, aceasta conferinta a avut ca si interes central medicul de familie cu practica pediatrica.

Conferinta ARE PMF ARE suflet, ARE talent, ARE priza, ARE succes, ARE sustinatori, ARE viitor.

A fost o experienta noua, memorabila, care a unit nu numai profesionisti, ci si inimi de oameni mari, care bat puternic si special pentru cei mici.

Lector. Univ. Dr. CIMPEANU Mariana, artist plastic, Bucuresti

dr_mariana_cimpeanuPainea, Pomul vietii, Florile, sunt subiectele tablourilor cu care am plecat la drum in interesanta si incitanta propunere si provocare totodata facuta de AREPMF. Alaturi de propriile-mi panze, am avut bucuria sa propun distinsului si bogatului auditoriu o lucrare prin care imaginea omului o vedem reflectata in operele de arta. Cu subiectivitatea proprie personalitatii artistului alaturi de obiectivitatea istorica am surprins beneficiile pe care le poate aduce arta in viata cotidiana. Opera de arta este produsul unei activitati creatoare, care precede la randul ei o serie de reactii subiective asupra celui care o realizeaza precum si asupra celui care intra in contact cu ea. Sper ca bucuria pe care am simtit-o eu prezentand lucrarea sa fi fost suficient de vizibila si molipsitoare.

Apreciez si multumesc din nou pentru impecabila organizare, in special d.nei Dr. Valeria Herdea si intregii ei echipe de oameni inimosi, pentru caldura si profesionalismul cu care au „pastorit” Conferinta Nationala a Asociatiei Romane pentru Educatie Pedriatica in Medicina de Familie.

Prof. Dr. ANCA Ioana, IOMC Bucuresti

dr_anca_ioanaIn peisajul oarecum anost si lipsit de surprize al manifestarilor stiintifice medicale anuale, Prima Conferinta Nationala a AREPMF desfasurata la Sinaia intre 27 febr -1 martie 2015 a fost din cele mai multe puncte de vedere un real succes: de ce ?

In primul rand deoarece, prin natura sa, proaspat infiintata AREPMF, isi propune un segment de activitate ce poate fi considerat „orfan” in cadrul asiatentei primare romanesti: educatia pentru activitatea de ingrijire a copilului.

Numarul impresionant de medici de familie care au luat parte efectiv la lucrarile Conferintei (in jur de 300) nu a aratat altceva decat interesul si mai ales nevoia de dialog a acestora pe teme de pediatrie.

Pe de alta parte, structura programului stiintific, realizata dupa o analiza a celor mai reale probleme cu care medicii de familie se confrunta, a venit in mod evident intampinarea problemelor acestora. Datorita acestor considerente, programul a fost variat, incepand cu aspectele de nutritie la sugar si copil, patologie respiratorie, alergii, patologia somnului, neurologica, deficientele de auz, diabetul zaharat, urgente pediatrice., imagistica, boli infectioase si vaccinari, toate prezentate din perspectiva rolului medicului de familie. Mai multe lucrari privind follow-up-ul fostilor prematuri la nivel de asistenta primara au fost extrem de utile, avand in vedere rata in crestere a prematuritatii, dar si a supravietuirii acestora in Romania.

Aspecte din sfera comunicarii medic pacient, dar si informatiile legate de malpraxis au fost salutate de participanti cu mare interes. Alaturi de lucrarile din plen, organizarea de sesiuni de tip „meet the expert” a oferit posibilitatea unor discurii mai tintite cu expertii.

In ideea recunoasterii rolului major al colaborarii medic – asistent medical, in cea de-a doua zi a Conferintei a avut loc si sesiunea dedicata asistentilor medicali care a abordat 2 aspecte extrem de importante in practica curenta: vaccinarile si elementele esentiale de puericultura.

impresia mea ca participant la aceasta Conferinta a fost extrem de placuta datorita unui bun echilibru in ceea ce priveste programul stiintific, a participarii impresionante din partea medicilir, dar mai ales a interesului real al acestora pentru problemele discutate.

Este evident faptul ca perseverenta in organizarea evenimentelor similar cu scop educativ a AREPMF trebuie mentinuta deoarece aceasta prima manifectare si-a atins pe deplin scopul propus.

Dr. CHITANU Liliana, medic familie, Braila

Invitatia la prima conferinta nationala avand ca tema exclusiva practica pediatrica a medicului de familie din Romania a reprezentat ocazia perfecta – pentru mine, cel putin – de a reintra in atmosfera placuta, incitanta, si cu miros de lapte a bebelusilor.  Este parerea si asteptarea unui absolvent de Medicina Generala, pe care contractul cu Casa de Asigurari l-a gasit cu o lista de aproximativ 2000 de pacienti, din care peste 900 peste 65 ani dar niciun sugar. Realizand ca, indiferent de studiile facute acum multi ani – medicina generala/pediatrie – viitorul este al medicilor de familie cu pacienti de toate categoriile de varsta, am salutat cu mare interes aceasta initiativa.  Si asteptarile nu mi-au fost deloc inselate: lucrarile conferintei, de un inalt nivel stiintific si o remarcabila diversitate, au completat cu succes studiul individual. Prezenta constanta in sala lucrarilor a numarului mare de participanti ma face sa cred ca nu sunt singura care gandesc asa, si o astfel de manifestare era de dorit in multitudinea de manifestari stiintifice organizate anual de in specialitatea noastra.

Felicitari organizatorilor pentru idee si pentru punerea ei in practica!

Astept cu interes urmatoarea editie!

Educator Puericultor IORGULESCU Eugenia – Manager Miniclub Condor

eugenia_iorgulescu_cropPentru mine, Conferinta AREPMF, a fost o experienta absolut speciala, fiind pentru prima data prezenta in calitate de speaker, in fata unui public compus majoritar din medici de familie.

Am avut placerea si onoarea de a prezenta alaturi de doamna Dr. Laura Comnea, concretizand astfel activitatea noastra ca echipa medic-educator si prezentand roadele muncii noastre din ultimii ani.

Atmosfera a fost cea a unei familii reunite dupa mult timp, in care, fiecare a impartasit din cunostintele noi acumulate sau a invatat din informatia receptata.

Am fost extrem de placut impresionata sa constat deschiderea si interesul cu care au fost primite prezentarile din domenii conexe medicinei pediatrice. Acest nou concept de organizare a unei conferinte a dovedit impactul major pe care il are medicina de familie cu practica pediatrica in societatea civila.

22.Ramascanu

Dr. in Drept RAMASCANU Beatrice, judecator la INM
Evenimentul m-a impresionat profund atat prin calitatea si diversitatea  temelor abordate, cat si prin entuziasmul tuturor participantilor. Abordarea interdisciplinara propusa de organizatori a dovedit, ca atunci cand exista comunicare si deschidere, se pot gasi solutiile practice necesare pentru schimbarea paradigmelor in care gandim si actionam fiecare dintre noi in profesiile noastre.

Dr. POP Mihaela, medic familie TELEORMAN   

PPoparticipanti – in jur de 500. Organizare – impecabila. Atmosfera – destinsa,prietenoasa. Lectori – de elita. Informatie – medicala, legislatie, experiente personale din practica medicala pediatrica a medicilor de familie. Sponsori – generosi si neagasanti. Program social – excelent.

Cam asta a fost… Stradania organizatorilor si-a atins scopul: ne-am intalnit, am schimbat pareri, am audiat prezentari de inalta tinuta, am acumulat informatii, am socializat. Totul spre binele micului pacient si spre recunoasterea muncii si competentei noastre, a medicilor de familie. S-au primit aprecieri deosebite din partea Profesorilor prezenti la manifestare, din partea colegilor pediatrii si de alte specialitati veniti la Conferinta noastra. Am fost recunoscuti ca profesionisti. Am vazut lumina din ochii profesorilor nostri cand ne sustineam prezentarile. Am vazut sala plina. Am vazut colegi veniti sa afle noutati (desi, vremea in Sinaia a fost superba pentru plimbare…). Am vazut asistenti medicali, colaboratori de-ai nostri (pentru ca a existat si o sesiune pentru asistenti) bucurosi ca pot primi informatii tintite pe specificul profesiei lor. Am vazut ca suntem o elita!

Multumim, Valeria Herdea, Emi Costiug, Ileana Branza, Nelutu Muresan!

Bianca Simionescu

SimionescuPrima conferință organizată de Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie AREPMF a fost, cred, în accepțiunea tuturor participanților, o mare reușită. Participarea numerosă,  prezența constantă a medicilor și asistentelor  în sălile  de conferință, unde după pauze cu greu găseai un scaun neocupat, entuziasmul participanților, calitatea prezentărilor, toate au concurat la succesul întâlnirii.  Totul a dat senzația că asociația și inițiativele ei sunt sincere, că au fost create dintr-o necesitate pe care fondatorii au detectat-o corect,  că membrii asociației  doresc sa facă lucruri de fond, utile, de interes.

Dar, mai mult decât atât, am remarcat o serie de lucruri care ne dovedesc că în România nu e doar blazare. Atmosfera și bucuria reală a întâlnirii cu colegii, cu profesori pe care îi stimăm și care au venit cu drag și dorință de a colabora în mod  real și practic, prilejul de a face cunoștință între medici specialiști pediatri , neonatologi și medici de familie care se cunoșteau (și se apreciau reciproc)  uneori doar din scrisorile medicale, sponsorii, care au devenit parte a manifestării prin implicare la bunul mers al conferinței, au fost elemente care ne-au dat sentimentul că putem fi constructivi.

Din punct de vedere al specialistului pediatru, am  remarcat că, date -fiind discuțiile de după prezentări, temele au fost inspirat alese, ceea ce, într-o lume normală, ar trebui să nu ne mire, pentru că, în fond, conferința a propus multe din subiectele dificile ale practicii mediului de familie: neonatologia și puericultura, vaccinurile,  nutriția,  imagistica, unele din urgențele pediatrice , boli din ce în ce mai frecvente ca astmul, alergiile,  diabetul și boala de reflux, legislația, etica,  fitoterapia,  tehnicile de comunicare etc.

Cred că inițiatorii AREPMF au sentimentul că efortul lor a fost unul cu sens și le dă putere pentru a continua.

Dr. Alexandra NeaguNeagu
“Conferinta Nationala a Asociatiei Romane pentru Educatie Pediatrica in Medicina de familie desfasurata intre 27 februarie si 1 martie 2015 la Sinaia a reunit un numar impresionant de participanti, avand reprezentanti la nivelul intregii tari. Mi se pare foarte important ca medicul de familie sa fie intr-o comunicare permanenta cu colegii din celelalte specialitati, iar ideea de echipa interdisciplinara in medicina moderna mi se pare esentiala. Ne dorim ca astfel de evenimente sa aiba loc cat mai des.  Felicitari organizatorilor!”

 

Conf. univ. dr. Dumitru Borțun, Lector univ. dr. Corina Matei
BortunCu privire la conferință, ar fi multe de apreciat. Pe scurt, ni s-au părut extraordinare spiritul de echipă care s-a format, solidaritatea de breaslă (neconcurențială!), cu un limbaj comun, cu interese de cunoaștere comune, cu bune intenții de perfecționare profesională. Ne-au uimit și consecvența și seriozitatea cu care invitații au participat la un program bogat și solicitant. Deși avem altă specializare, am putut realiza că au fost furnizate informații și rezultate ale cercetărilor de ultimă oră, utile, aplicabile, care să îmbunătățească și să îmbogățească activitatea medicilor de familie. Felicitări și să ne revedem cât mai curând, într-o formulă asemănătoare sau… și mai extinsă!

Adina Bica

Conferinta cu supereroi, prima conferinta organizata de Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie AREPMF. Nume mari ai medicinei romanesti, medici dornici de schimbare intr-o lume plina de stereotipuri, preocupata sa se trateze dupa retele de viata ale vedetelor, in locul sfatului avizat al medicului specialist.

Atmosfera calda, oameni receptivi la nou, curiosi sa afle detalii despre  modalitati inovative de a rezolva afectiuni cu care sunt confruntati in practica lor de cabinet, intalnire intre clasic si modern in abordul patologiei, intre consacrat si innovator, la capitolul produse nou lansate pe piata de profil.

Un efort imens pentru Comitetul Organizatoric, dar  in a carui depunere, a triumfat spiritul de echipa, simtit  din plin, de  catre fiecare participant, lector sau expozant  si al carui rezultat, a meritat  cu prisosinta fiecare rid acumulat!

Prof. Dr. CE Ulmeanu

UlmeanuDesfasurarea in perioada 27.02.2015-01.03.2015 a primei Conferintei Nationale a Asociatiei Romane pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie, poate fi considerata un eveniment de marca intre manifestarile medicale cu scop de educatie medicala continua din zona noastra.

Dorit initial ca un grup de lucru, evenimementul s-a bucurat de participarea a peste 400 de medici de familie, cu practica pediatrica importanta. Organizatorii, condusi de dr. Valeria Herdea, lider real al grupului, cu bogata experienta pediatrica capatata inclusiv prin stagii excelente in clinica de pediatrie a SCUC Grigore Alexandrescu, a reusit sa realizeze sectiuni de lucru cu importanta practica deosebita, care au cuprins de la vaccinologie la urgente pediatrice, pana la probleme de etica medicala pediatrica. Conferintele si lucrarile de sinteza prezentate de lideri de marca ai pediatriei din tara noastra, au plecat de la problemele reale existente in practica pediatrica curenta.

Este nevoie ca in urmatoarea etapa acel grup de lucru care si-a dovedit eficienta sa insiste asupa :

  • Intelegerii de catre MS ca  in curicula de medicina de familie pediatrica trebuie sa se regaseasca o perioada de 1 an de pregatire serioasa, inclusiv cu probleme de alimentatie si profilaxie reala.
  • Necesitatii elaborarii de catre MS a unui plan de sanatate pentru nou-nascut, sugar si copil, care sa cuprinda probleme reale din teritoriu: asigurarea unei alimentatii corecte, modalitati de vaccinare eficienta, profilaxia rahitismului, anemiei carentiale si a obezitatii infantile.
  • Necesitatii reinfiintarii pentru aceasta a departamentului de asistenta  a mamei si copilului in MS, care sa fie format din profesionisti, nu din economisti etc.

Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica sa aiba o conducere activa, cu cel putin 2 intalniri de lucru anual, in pregatirea unor actiuni de amploare.

Prof. Dr. MAN Sorin, Clinica Pediatrie III, UMF Cluj-Napoca

11. Portret_Man_SorinLa final de februarie și început de martie am avut deosebita plăcere de a participa la Prima Conferință Națională a Asociației Medicilor de Familie pentru Educație Pediatrică. Din prima clipă am rămas plăcut impresionat de participarea foarte numeroasă și de seriozitatea participanților – medici de familie – pe care doar obligativitatea servirii cinei i-a scos din sala de conferințe. Interesul crescut a fost demonstrat și de numărul mare de întrebări adresate celor care au conferențiat, întrebări izvorâte din preocupările practice de zi cu zi. Consider această manifestare ca fiind un real succes în educația medicală continuă a medicului de familie și voi participa cu mare plăcere la edițiile viitoare.

Dr. Dorina Duma – Direcția de Sănătate Publică Cluj

DumaA fost pentru mine o mare onoare si in acelasi timp o mare placere sa ma alatur dvs. la aceasta prestigioasa manifestare stiintifica a Asociatiei Romane pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie.

Organizarea acestei Conferinte Nationale cu o participare de exceptie a medicilor si asistentilor medicali, confirma inca o data preocuparea pentru cresterea calitatii actului medical si interesul permanent pentru perfectionarea activitatii  profesionale,  pentru ca avem nevoie de profesionisti in medicina de familie, avem nevoie sa construim valoare in medicina de familie, avem nevoie ca medicina de familie sa fie cu adevarat in centrul reformei sistemului sanitar ramanesc.

Consider ca initiativa  de a organiza o Conferinta Nationala care aduce in prim plan practica pediatrica trebuie sa fie un proiect de sanatate pe termen lung si care, sunt sigura,  va garanta indeplinirea obiectivului  dvs. major.

In incheiere doresc sa va asigur de tot respectul si sprijinul meu si a institutiei pe care o reprezint.

Mult Succes !

Dr. OGNEAN Livia – Neonatolog, Sibiu

OGNEANAm fost onorată de invitaţia de a participa la prima Conferinţă AREPMF şi de deschiderea spre colaborare a medicilor de familie interesaţi de soarta micilor lor pacienţi. Consider evenimentul o reuşită prin prisma subiectelor abordate deşi, în cele mai multe cazuri, discuţia a putut fi doar începută din lipsă de timp. Evident e nevoie de multe astfel de întâlniri şi colaborări pentru a putea face faţă cu succes provocărilor mai vechi şi mai noi în medicina copilului de orice vârstă. AREPMF, vă doresc mult succes în activităţile viitoare!

Sef Lucrari dr. COSMESCU Adriana, Iasi

Despre conferinta pot sa spun urmatoarele: abordare multidisciplinara, teme de maxima actualitate, auditoriu foarte interesat, intr-un cuvant, o reusita !

Ma bucur ca v-am fost alaturi si va doresc mult succes in continuare !

Dr Simona Cioc – Medic de familie, Bucuresti

Sunt nou membru AREPMF si este primul eveniment la care particip: Simpozionul Regional  al AREPMF de la Braila.

Intamplator am avut ocazia sa asist la cateve momente din zilele premergatoare evenimentului. Agiatatie, telefoane, modificari de ultim moment, vin invitatii?, se inscriu participanti?, organizare – locatie, mape, etc. Chipuri preocupate, ingrijorari…

Vineri – 20 mai 2016, o zi superba, soare, cer senin, drumul pana la Braila neasteptat de usor. Desi am sistem de navigare, opresc sa alimentez la o benzinarie la intrarea in oras si  intreb cum ajung la hotel Belvedere si raspunsul:“ simplu, tineti drept si va duce drumul”. Si, chiar asa a si fost! Ajung – frumoasa priveliste a Dunarii mi se asterne la picioare si muntii Macinului se vad in zare! Intru, ma inscriu, chipuri zambitoare, atmosfera placuta, putin stres ca de inceput, grija sa decurga totul bine si asa si este!

Prelegeri interesante cu speakeri ce isi tin auditoriul atent si teme ce se inscriu in ceea ce s-a urmarit prin acest simpozion – actualitati medicale in practica de zi cu zi a medicului de familie. Ce bine ne prinde, pentru ca timpul este parca tot mai putin in fiecare zi si merita sa participi la astfel de evenimente ce iti improspateaza cunostintele si te” updateaza” intr-un mediu foarte placut.

Ca sa nu mai spunem, ca participarea unor nume de marca: Prof. Dr. Florin Mihaltan, Prof. Dr. Catalina Poiana, cu subiecte mai mult decat actuale – despre legea antifumat, ca si afectiunea tiroidiana la gravida, si nu in ultimul rand , despre educatia antidoping din partea unui specialist, dr. Gabriela Andreiasu, comisar European antidoping, ridica evenimentul regional la unul de rang national.