top of page
Poza scriitoruluiAREPMF

Comunicat: “ACOPERIREA VACCINALĂ – ÎNTRE ACUT ȘI CRONIC. PROBLEMĂ. SOLUȚII”.

22 aprilie – Sala Amfiteatru, Spitalul Clinic Colțea

În data de 22 aprilie 2019, la Sala Amfiteatru a Spitalului Clinic Colțea din București, grupul de lucru Vaccine Advocacy al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), a organizat o dezbatere cu ocazia Săptămânii Europene a Imunizării (EIW), cu tema:

ACOPERIREA VACCINALĂ – ÎNTRE ACUT ȘI CRONIC. PROBLEMĂ. SOLUȚII”.

Pornită de la efectele pe care bolile infecțioase prevenibile prin vaccinare le-au produs în ultimii 3 ani, dezbaterea a avut ca obiectiv găsirea de soluții viabile, implementabile, astfel încât România să nu mai piardă vieți omenești în zadar.

Printre invitații la dezbatere s-au numărat:

Conf. Dr. Diana Păun – Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

Dr. Turkes Ablachim – Director Medical, Asociația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) – Primăria Capitalei

Acad. Prof. Dr. Adrian Restian - Președintele Societății Academice de Medicină a Familiei

Prof. Dr. Radu Vlădăreanu - Șeful Clinicii de Obstetrică - Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, președinte al Societății de Obstetrică și Ginecologie din România

Prof. Dr. Simona Vlădăreanu - Șef Secție Clinică Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Elias

Sl. Dr. Mircea Ovidiu Denis Lupușoru – Manager Spitalul Clinic Colțea

Conf. Dr. Alin Stănescu – Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (IOMC)

Lector Univ. Alina Duduciuc – Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA

Radu Gănescu – Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC)

Echipa AREPMF: Dr. Valeria Herdea, Dr. Raluca Ghionaru, Dr. Carmen Mirăuță, Dr. Petruța Tarciuc, Dr. Simona Cioc, Dr. Crenguța Lanbă, Dr. Laura Comnea, Dr. Liliana Chițanu.

Reprezentanți media

“Preşedintele României s-a poziţionat foarte clar ca susţinător al obligativității vaccinării. Implicarea Administraţiei Prezidenţiale în promovarea imunizării a fost una constantă, iar această preocupare se încadrează în contextul internaţional, acela creionat de Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Obiectivul 3 este dedicat sănătăţii şi conţine mai multe ţinte ce fac referire la eliminarea unor boli precum tuberculoza, hepatita şi alte boli ce pot fi prevenite prin vaccinare, asigurarea accesului tuturor la vaccinuri sigure, eficiente, de calitate, sprijinirea dezvoltării de vaccinuri, iar ţara noastră trebuie să depună eforturi pentru atingerea unora dintre acestea.

Administrația Prezidențială a susținut campania „VACCINEAZĂ-TE INFORMAT!”, organizată de Federația Asociațiilor Studenților la Medicină din România, campanie care și-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra situației precare în care se află rata de imunizare a populației din România și să încurajeze cetățenii să ia în considerare surse sigure de informare atunci când iau o decizie ce poate afecta sănătatea personală și a celor din jur. Conştientizarea importanţei imunizării în prevenirea apariţiei şi răspândirii unor focare de boală trebuie să fie prioritară, iar principalul argument în schimbarea mentalităţii populaţiei în privinţa vaccinării trebuie să fie informarea, prezentarea riscurilor care pot apărea în cazul nevaccinării” – a declarat Conf. Dr. Diana Păun – Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

“Nu mai putem asista pasivi la scăderea ratei de vaccinare. Intenționăm să implicăm activ părinții într-un proces de informare corectă, susținută cu ajutorul personalului medical din cabinetele medicale școlare, având convingerea că aceste acțiuni vor avea rezultate vizibile în anii următori” - Dr. Turkes Ablachim – Director Medical, Asociația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) – Primăria Capitalei.

“Prevenția infecțiilor la pacienții imunodeprimați prezintă o deosebită importanță. Infecțiile la această categorie de pacienți sunt adesea asociate cu un grad ridicat de morbiditate și mortalitate, iar terapia antimicrobiană este de cele mai multe ori mai puțin eficientă decât la pacienții imunocompetenți.

Toate vaccinurile indicate ar trebui să fie administrate înaintea inițierii chimioterapiei, înaintea terapiei cu alte medicamente imunosupresoare și înaintea radioterapiei sau splenectomiei, atunci când acest lucru este posibil”. - Sl. Dr. Mircea Ovidiu Denis Lupușoru – Manager Spitalul Clinic Colțea.

“Medicul de familie și asistentul medical din echipa sa au în egală măsură un rol important în consilierea familiilor, astfel încât părintele să ia decizia de vaccinare informat și cu încredere în profesioniștii în sănătate. Mesajul transmis unitar poate duce la creșterea acoperirii vaccinale”. – Dr. Raluca Ghionaru – AREPMF.

“În esență, vaccinarea reprezintă un proces continuu, extins pe tot parcursul vieții, din perioada sarcinii și până la vârsta de adult. A înțelege gravitatea unei îmbolnăviri severe printr-o boală infecțioasă, soldată ulterior cu pierderea unei vieți omenești, a înțelege că prevenția prin vaccinare rămâne singura cale de a salva un copil de la suferință sau deces, cred că sunt suficiente argumente pentru a înțelege importanța deciziei informate a fiecăruia dintre noi, părinți, medici, Media sau decidenți. Orice argument cade în fața pierderii vieții unui copil nevinovat. Cifrele vorbesc de la sine iar responsabilitatea este a noastră, a tuturor - părinți, medici, Media sau decidenți, care ar fi putut lua atitudine și nu au făcut-o în timp util”. – Dr. Valeria Herdea - Președinte AREPMF.

La nivel mondial, re-emergența bolilor infecțioase a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai spinoase probleme de sănătate publică. Conform datelor OMS, în anul 2016, la nivel global, peste 7 milioane de oameni au fost afectați de rujeolă (1). Scăderea nivelului acoperirii vaccinale sub limita de 95% recomandată de către OMS a dus în Europa la izbucnirea unei epidemii, începând cu anul 2016, epidemie care a afectat 29 de țări din spațiul European (2). În 2016 s-au înregistrat peste 90.000 de decese cauzate de rujeolă, numărul deceselor a crescut la 110.000 în 2017 la nivel global (3).

În anul 2000, SUA anunță eliminarea infecției rujeoloase de pe teritoriul American, ca urmare a vaccinării extinse. Începutul anului 2019 anunță re-emergența infecției rujeoloase în SUA, cu un număr record de 465 de cazuri extinse în 19 state, în mai puțin de 3 luni. Specialiștii CDC consideră actuală epidemie ca fiind a doua ca mărime și extindere, din momentul declarării eliminării bolii în SUA (4).

În Europa, în Italia, România și Spania, s-au înregistrat cele mai multe îmbolnăviri. În perioada 2016-2019, România declara peste 16.000 de cazuri și din păcate, 62 de vieți omenești pierdute. Majoritatea deceselor au fost copii sub vârsta de 5 ani, fără antecedente vaccinale.(4,5,6)

Complicațiile gripei, în România, în sezonul 2017-2018, au dus la 129 decese, iar în sezonul 2018- 2019 la 186 decese (7). Decesele au survenit la persoane nevaccinate.

Între migrația populației în continuă creștere, acceptanță variabilă a vaccinării la scară mondială, accesul deficitar la servicii de sănătate a comunităților defavorizate și eficiența serviciilor de sănătate publică, rădăcinile acoperirii vaccinale, se conturează un fenomen complex medico-social, a cărui dimensiune profilează un viitor în care bolile infecțioase, considerate de mult “apuse”, pot deveni o tristă realitate.

“Imunizarea este vitală pentru a preveni boala și a proteja viața. Scopul EIW este de a crește procentul de acoperire vaccinală, prin creșterea gradului de conștientizare a importanței imunizării în rândul părinților și aparținătorilor, profesioniștilor din domeniul sănătății, factorilor de decizie politici, precum și mass-media” (8)

Fiecare dintre noi: părinți, medici, media sau decidenți, suntem datori să oferim copiilor noștri protecție, siguranță, dreptul la sănătate. Implicarea fiecăruia contează, informarea corectă a fiecăruia contează. Cunoașterea în profunzime, cu responsabilitate, a unei probleme, va permite asumarea deciziei corecte. Factorul timp rămâne vital.



Bibliografie

3. Measles.Key Disease Facts http://vk.ovg.ox.ac.uk/measles

5. Measles outbreaks în Italy: A paradigm of the re-emergence of vaccine-preventable diseases în developed countries. Siani A. Prev Med. 2019 Apr;121:99-104. doi: 10.1016/j.ypmed.2019.02.011. Epub 2019 Feb 11. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30763627

7. Evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) în sezonul 2018-2019 http://cnscbt.ro/index.php/informări-săptămânale/gripă/1177-informare-infecții-respiratorii-01-04-2019-07-04-2019-s-14/file

8.EIW(http://www.euro.who.int/en/health-topics/disease-prevention/vaccines-and-immunization/european-immunization-week)

58 afișări

Comments


bottom of page