top of page
Poza scriitoruluiAREPMF

Comunicat post eveniment. Conferinta AREPMF dedicata Zilei Internationale a Drepturilor Copilului


În data de 23 noiembrie, în București, s-au desfășurat lucrările Conferinței Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicină de Familie. Evenimentul a fost ocazionat de sărbătorirea Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.

În urmă cu 60 de ani, pe data de 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adopta Declarația pentru Drepturile Copilului, definind clar, pentru prima dată, dreptul oricărui copil de a fi protejat, educat, de a se depune toate eforturile posibile pentru a crește și a se dezvolta sănătos, dreptul de a avea un cămin, o familie, o Comunitate care să îl ocrotească. Treizeci de ani mai târziu, la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenția pentru Drepturile Copilului. Prin Legea 18/1990, România a devenit una dintre primele țări care a ratificat această Convenție. Convenția Drepturilor Copilului este adoptată în 196 de țări, membre ONU.

Viitorul unei națiuni depinde în totalitate de modul în care aceasta își îngrijește, protejează și susține copiii pe care îi are. Investiția în Viitor înseamnă investiția în protecția sănătății lor, a educației lor și, nu în ultimul rând, a securității lor.

În cadrul Conferinței au fost dezbătute teme de importanță majoră, privitoare la sănătatea copilului. Tematica a sistematizat aspecte practice referitoare la drepturile fătului nenăscut - ca persoană, medical, juridic și etic recunoscută, intervențiile preventive precoce specifice fiecărei perioade de vârstă, aspecte ale patologiei acute sau cronice, cu care suntem confruntați zilnic.

Ne-au onorat cu prezența: Acad. Prof. Univ. Dr. Adrian Restian, Prof. Univ. Dr. Diana Păun, Prof. Univ. Dr. Liana Pleș, Dr. Turkes Ablachim, Sl. Dr. Ioana Roșca, Dr. Alina Pleșoianu, Lect. Univ. Dr. Alina Duduciuc, alături de colegii noștri: As. Univ. Asoc. Dr. Emiliana Costiug, As. Univ. Dr. Liliana Barbacariu, As. Univ. Dr. Claudia Felicia Pop, Dr. Raluca Ghionaru, Dr. Carmen Mirăuță, Dr. Liliana Chițanu, Dr. Simona Rus, Dr. Marin Rus, Dr. Simona Cioc, Dr. Crenguța Lanbă, Dr. Laura Comnea, Dr. Petruța Tarciuc, Dr. Mirela Ștefan, Dr. Eduard Egri, Sl. Dr. Mircea Lupușoru.

Prof. Univ. Dr. Diana Păun: “Grija pentru sănătatea mamei și a copiilor, scăderea morbi- mortalității infantile, accesul la servicii de sănătate performante, educația pentru sănătate de la cea mai fragedă vârstă, rămân obiective prioritare pe Agenda Administrației Prezidențiale”.

Dr. Turkes Ablachim: “Ne dorim calitate, promptitudine în acordarea serviciilor medicale, o mai bună comunicare între eșaloanele medicale, ne dorim copii sănătoși, protejați, îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale din cabinetele medicale școlare, acces la educație pentru orice copil”.

Rolul asistenței medicale primare rămâne esențial în menținerea stării de sănătate a populației. Îngrijirea gravidei, promovarea alimentatiei naturale, prevenirea bolilor infecțioase prin vaccinare, prevenirea obezității și a complicațiilor care decurg din această afecțiune, monitorizarea dezvoltării neuropsihomotorii a copilului, diagnosticarea în stadiu precoce al îmbolnăvirilor acute, subacute sau cu tendința la cronicizare, tratamentul corect, parteneriatul medic-familie, pot asigura un start optim în viața oricărui copil, având ca finalitate creșterea unor generații puternice, sănătoase.

Cu drag și respect, în numele Echipei AREPMF,

Valeria Herdea

Președinte AREPMF

131 afișări

Comments


bottom of page