Conferința “Stres, Anxietate, Depresie (S.A.D.): 3 provocări care necesită o abordare interdisciplinară” a reunit pe parcursul celor 2 zile de lucrări (8-9 mai) peste 300 de participanți (total 225 medici: 115 psihiatrie, 73 medicină de familie, 10 recuperare medicală, 27 alte specialități; 50 psihologi/psihoterapeuți; 22 asistenți), confirmând nevoia de informare a comunității medicale asupra unor subiecte complexe, abordate interdisciplinar.
Evenimentul organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA a înregistrat un succes printre lectori, parteneri și participanți, interdisciplinaritatea fiind una dintre caracteristicile cele mai apreciate, dat fiind faptul că, în acest moment, colaborarea interdisciplinară în managementul pacienților cu tulburări psihice reprezintă dezideratul în domeniul sănătății mintale contemporane.
Pe agenda evenimentului s-au regăsit 20 de teme de actualitate care au fost sustinute de lectori din mai multe specialități medicale (psihiatrie, medicină de familie, neuropsihiatrie, sănătate publică, medicină internă, geriatrie) și conexe (psihologie, psihoterapie, sociologie).
(medic primar medicina internă și geriatrie-gerontologie): “Trebuie să felicit compania Houston pentru că ceea ce se intamplă azi este un regal medical. Unul dintre puținele evenimente interdisciplinare pe teme date care se intâmplă în România. Medicină evoluează în sensul necesității de interdisciplinaritate, iar modul de abordare al unei teme și perspectiva mai multor specialiști devin foarte importante pentru evoluția noastră profesională și pentru înțelegerea faptului că pacientul nu aparține unei singure specialități.”(medic primar psihiatrie): “Esențial este să încercăm să-i facem pe colegii din alte specialități să conștientizeze patologia psihiatrică în general, depresia și anxietatea în special. De multe ori depresia este asociată cu alte tipuri de patologii și, în cazul în care ea nu este tratată corect și depistată cât mai din timp, riscurile de evoluție nefavorabilă pentru pacient sunt mari, indiferent de patologiile asociate. Cea mai frecventă problemă în tratarea pacientului cu tulburări de sănătate mintală este aderența la tratament a pacientului, care este dispus pe o perioada scurtă să urmeze tratamentul, dar nu menține medicația atât cât e necesar. Pacienții, medicii din celelalte specialități trebuie să știe că depresia este o afecțiune cronică, cu evoluție nefavorabilă și pentru care trebuie urmat un tratament îndelungat. Imi place că acest eveniment este interdisciplinar, că au venit colegi din alte specialități pentru a cunoaște mai bine simptomatologia psihiatrică și traseul pacientului cu boală mintală în sistem.”
Sef lucr. Dr. Lavinia Duică, lector (medic primar psihiatrie): “Eu mi-am dorit să aduc în atenția medicilor de familie și medicilor de alte specialități faptul că stresul pe care îl întâlnim cu toții în viața noastră are la bază mecanisme neurologice, iar psihofarmacologia și psihologia pot avea un rol important în tratarea stresului. Fără o colaborare interdisciplinară nu se poate realiza nimic, iar această colaborare trebuie precedată și de o identificare a obiectivelor pe care le-am avea noi psihiatrii, psihologii, medicii de familie și din alte specialități și apoi să ne întâlnim. Pentru organizare un singur cuvânt-excelență!”
(medic primar medicină de familie): “A fost o onoare pentru mine să prezint în fața colegilor psihiatri și psihologi. Colaborarea interdisciplinară este extrem de importantă și mi-aș dori ca la nivel de sistem lucrurile să funcționeze mult mai bine din punct de vedere interdisciplinar, astfel încât pacienții să beneficieze de toate resursele medicale, profesionale și de timp care pot fi oferite în favoarea tratamentului pe care îl au de făcut. Ar fi util dacă aceste conferinte interdisciplinare s-ar finaliza cu o pozition paper, astfel încât decidenții să beneficieze de 1-2-3 idei asupra cărora participanții au căzut de comun acord că sunt importante și utile de rezolvat la nivel de sistem medical românesc. Vă doresc să fiți în continuare ca o lumină pe harta evenimentelor medicale care au loc la noi”.
(medic primar neuropsihiatru): “Pentru mine Conferința SAD a fost un exemplu de organizare, de efort constructiv. M-am simțit minunat printre oameni deosebiți, într-un context cald, benefic comunicării profesionale. A fost o idee minunată de a se întâlni specialități diferite pentru subiectele abordate.”:
“Mă bucur că am putut face parte din echipa acestei conferințe, iar Institutul Român de Psihoterapie Integrativă a fost onorat de acest parteneriat cu adevărat științific și profesional! Societatea modernă este într-o continuă schimbare, iar abordarea interdisciplinară este cu atât mai importantă. Este extrem de util să ne reunim și să discutăm despre resursele profesionale de care dispunem, ca specialiști în sănătate. În sală s-a discutat despre cum sistemele psihic și fizic se corelează și comunică între ele și cu câtă atenție trebuie privită o persoană ca să putem identifica unde avem o problemă medicală somatică și unde avem o problema psihologică, astfel încât să avem rezultate terapeutice cât mai bune.”
(medic primar recuperare medicala): “Interdisciplinaritatea a reprezentat motivul pentru care am venit. Temele alese pentru această conferință sunt de interes, am apreciat conținutul prezentărilor și reprezentarea grafică a acestora, care mi s-a parut o idee inedită.”
(medic specialist medicină de urgență și rezident în medicina muncii):“Este o conferință foarte interesantă, mai ales din perspectiva colaborării multidisciplinare. Informațiile prezentate sunt foarte utile, mai ales că am înțeles mai bine anumite aspecte ale pacienților mei din punct de vedere al depresiei și anxietății, dat fiind faptul că sunt imobilizați după o viață de activitate intensă. Pe viitor poate că ar fi necesară prezența în număr mai mare a neurologilor și cardiologilor, deoarece depresia este asociată în multe cazuri de accidente vasculare, Parkinson, infarct, la pacienții care au supraviețuit unui moment critic și care sunt afectați pe termen lung de depresie.”
Una dintre surprizele organizatorilor s-a numărat și prezența unui facilitator grafic, care a tradus prin desene logice mesajele principale ale prezentărilor. Astfel, invitații au luat parte la o experiență care a fost dezvoltată pornind de la premisele că aproximativ 70 % din oameni își folosesc memoria vizuală și că 75% din capacitatea fiecărui om de procesare senzorială este dedicată exclusiv elementelor vizuale. Dacă o imagine face cât 1000 de cuvinte, la conferința S.A.D. participanții și lectorii au putut vedea cum 1000 de cuvinte pot face o imagine! Adrian Popa a desenat în timp real, la scară mare, sintetizând mesajele principale ale lectorilor, ideile care au circulat între participanți, oferind astfel o imagine clară și creativă asupra întregului eveniment. Înregistrarea grafică a evenimentului poate fi vizualizată accesând link-ul http://despre-depresie.ro/facilitarea-grafica-a-prezentarilor/
Datorită conceptului și eforturilor organizatorilor și lectorilor pentru realizarea unui program științific închegat și interesant, medicii au beneficiat de 12 credite EMC, farmaciștii de 16 credite EFC, 10 EMC au fost acordate asistenților, iar psihologii vor primi 5 credite.
În demersul de organizare a acestei conferințe Houston NPA i-a invitat alături pe toți cei interesați să comunice și să afle informații de actualitate despre stres, anxietate și depresie, putând astfel influența major traseul pacientului și rata de succes a tratamentului, dar și pe cei care, în calitate de lectori, parteneri și susținători ai manifestării, au deschis cu această ocazie noi căi de dialog și de informare, astfel încât impactul acestor tulburări de sănătate mintală asupra pacientului și asupra societății să fie cât mai mic. Pentru detalii despre evenimente viitoare de acest gen vă invităm să vizitați www.despre-depresie.ro
Dr. Valeria Herdea
Am fost onorata sa particip in calitate de lector, la Conferinta “Stress,Anxietate, Depresie”, initiata si coordonata de catre echipa doamnei Maria Szerac- CEO Houston NPA, care a avut loc in 8-9 mai 2015 in Bucuresti, in eleganta si rafinata locatie a Hotelului Ramada.
Conferinta a consituit o surpriza extrem de placuta, pe de o parte prin abordarea unor subiecte de interes major in practica medicala, foarte putin sau deloc abordate cu ocazia altor evenimente de gen, pe de alta parte, prin organizarea impecabila.
Beneficiind de o echipa tanara, dinamica, mobila, creativa si bine organizata, Houston NPA, constituie in peisajul organizatorilor de evenimente, un partener remarcabil, cu perspectiva de a deveni unul dintre cei mai importanti “jucatori” ai acestui domeniu esential in organizarea evenimentelor cu profil medical.
Invitati de marca in lumea medicala, subiecte de interes, participanti interesati, interactivitate, dar mai ales o sala plina ochi si la ceas de seara, sunt doar cateva dintre atributele acestei Conferinte.
Prezenta discreta”din umbra”-dar de fapt, in permanenta peste tot, CEO Houston, stralucitoarea doamna Maria Szerac, este un tanar manager de succes , care a avut curajul de deschide usa unei lumi, nu intotdeauna abordabile usor, nu intotdeauna foarte corecte in relatiile de parteneriat, si din pacate nu intotdeauna avand ca tel permanent, mentinerea calitatii unui eveniment, a stachetei la nivelul pe care il solicita clientul si de obicei il promite organizatorul. A deschis aceasta “usa” si a reusit sa impuna un anume gen de evenimente.
Maria si echipa Houston sunt un brand de succes!
Secretul acestui succes: munca multa, seriozitate, determinare, profesionalism, cuvant dat si tinut.
In rezumat: au inteles si lupta, pentru cel mai important deziderat al oricarui eveniment medical-multumirea celui care este participant in sala, “grupul tinta”, cel caruia ii este dedicat un eveniment, cel care a rupt din timpul sau si a depus toate eforturile pentru a participa. Fiecare om lector sau participant, conteaza la fel de mult si I se acorda aceeasi atentie.
Ca participant, Iti doresti sa inveti lucruri de calitate, aplicabile, concrete, clare, sa fii valorizat, sa ti se acorde respectul cuvenit unui om care doreste sa evolueze si face eforturi in acest sens.
Exista doua tipuri mari de oameni: unii care se complac in a se plange de tarele unui sistem caruia din pacate, nu ii prea pasa de valorile care de fapt, ar trebui sa il defineasca si altii luptatori -care reusesc sa surclaseze tarele aceluiasi sistem, tinand garda sus.
Felicitari sincere echipei Houston NPA pentru reusita si la cat mai multe evenimente care sa imbine la fel de elegant, stiinta si … sufletul,
Cu drag,
Dr Valeria Herdea
Presedinte Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie (AREPMF)
**Sursa: www.houston.ro
Comments